Once upon a time…

A fost odata ca niciodata un popor care poza drept seva crestinatatii pe pamant. Declaratiile oamenilor te faceau sa crezi ca erai respectat, iubit, protejat si tolerat oricare ar fi fost alegerile tale privind viata in comunitate. Insa totul era o minciuna ideala, atent tesuta de oamenii de pe aceste meleaguri. Poporul se numea roman iar tara Romania.

Ajuns la varsta la care incepeai sa cauti raspunsuri, ti se infatisau situatii realizabile doar daca erai cinstit si educat, daca te tineai de scoala. Era mai ceva ca un vis frumos, o tara unde oamenii se nasteau in majoritate eroi si genii, paini ale crestinismului si ale zeului corespunzator, oameni preocupati de comunitate si teluri nobile, oameni care mureau mai degraba de grija semenului decat de cea a propriei persoane.

Insa totul era iluzoriu pentru ca nimic din ceea ce ti zugravea in cuvinte nu era altceva decat o lume matriceala, un Matrix, un fals. In realitate totul era gri murdar pentru a ascunde mizeria caracterului acestui popor. Traiai in vis si apoi, intr-o zi, te loveai de realitate, impactul lasandu-te sa zaci intr-o coma profunda, intr-un spital in care nimeni nu dorea sa te trezeasca. Ar fi putut sa fie cu unul mai putin, lucru ce parea sa-i multumeasca pe toti care se luptau apoi pentru maruntisurile aflate in micutul tau sertaras.

Zaceai intepenit in pat ca un biped nenorocit ce erai, distrus de faptul ca telurile tale nobile te adusesera in starea aceea si ca semenii tai, pe care avusesei ideea mai putin stralucita de a-i ajuta in situatii critice, nu treceau nici macar sa-ti schimbe cearsafurile impregnate de excrementele nobleţei tale. Normal ca nu puteau pentru ca nu erau altele la schimb si putinele care existau se aflau ori la altii ori la spalatorie. Dupa ce se spalau insa, nu mai erau bune de nimic, iar bunica din Italia murise de mult timp si nu avea cine sa mai trimita ACE. Asa ca toate faceau “rrrrrrupt” si rezultatul se numea “irecuperabil”.

Din cand in cand se primeau ajutoare din America, Germania sau Anglia, dar si alea erau repede furate de personalul imensului spital numit Romania, pentru a fi impregnate cu fecalele minciunii Matrix. Apoi, nici ele nu mai erau bune de nimic. Subconstientul te chinuia mai rau ca seful dracilor de la sectorul “Cazane cu smoala”, spunandu-ti cat de prost ai putut fi sa crezi in discursurile semenilor. Te invinuiai singur insa trecutul nu mai putea fi schimbat asa ca zaceai in continuare in letargia in care te bagasera ceilalti din prea multa dragoste.

Amintirile te chinuiau invalmasindu-se la poarta mintii, care mai de care sa-si adjudece pozitia intai. Te gandeai la Dumnezeu, daca exista sau nu, si la cum il tradasera metodic si constant cei ce cu adanca smerenie ii pronuntau numele la fiecare al doilea cuvant ce le iesea din gura. Te gandeai daca e sau nu o tautologie, asa cum spunea deseori Patapievici. Te gandeai daca ai puterea si curajul sa te erijezi intr-un deist si sa afirmi ca olarul vinovat de creatie si-a pierdut interesul pentru ceea ce odata a plamadit, iar acum zace sictirit si ignorant pe una din plajele paradisului alaturi de vreo Afrodita.

Si toate astea numai pentru ca-i vezi pe semenii tai spunandu-ti cat de mult le pasa de filozofia crestina si post, asa incat iti cresc preturile tocmai in acea perioada, cat de mult le pasa de oamenii amarati, adica de paste si craciun, si cat de mult lupta pentru dezumanizare pozand in umanisti.

Once upon a time…a fost odata ca niciodata…o lume in care oamenii au murit demult si in care toate aparatele de resuscitat sunt iremediabile.

Jurnalista vertebrata