Posted by: jurnalista | aprilie 20, 2008

Chemarea…trecutului

Usor usor Romania se intoarce spre dictatura care i-a caracterizat existenta ca popor si tara. Cu mai mult sau mai putin ajutor din partea romanilor, vechii securisti si colaboratori construiesc sistematic, constant si cu indarjire ceea ce noi credeam ca am ingropat pe trei sferturi, adica dictatura cu fata umana.

Fara a exagera in niciun fel, remarc faptul ca un rol important in aceasta “lucratura” a secolului pe care-l respiram il au popii. In sanul societatii noastre exista o mare doza de prostie, iar reprezentantii bisericii isi dau seama ca acest lucru constitutie de fapt o unealta importanta, o arma al carei potential este inimaginabil. Manipularea omului se bazeaza in general pe lipsa de cunoastere antrenata de indiferenta manifestata de majoritatea oamenilor in ceea ce priveste cunoasterea si pe prostie, prin aceasta din urma intelegandu-se incapacitatea unei persoane de a realiza judecati de valoare bazate pe insiruirea logica a rationamentelor. In popor, prostia prezentata in ultima parte a frazei de mai sus, este definita prin expresia “atat il duce capul”.

Chiar Bibilia spunea, prin intermediul cuvintelor profetului sau favorit Isus, “cine are ochi sa vada, cine are urechi sa asculte”. Pentru a putea realiza o reintoarcere in secolul XIX este nevoie de interferenta biserica-viata sociala si aceasta se poate numai prin asigurarea accesului popilor la viata politica a societatii romanesti. Prin urmare, ne trebuie o lege care sa permita intrarea in politica a “parintilor”. In acest fel, politica nu va fi niciodata dominata de franchete, va fi ametita si confuza, iar partidele vor cocheta cu atitudinea crestinului corect si credincios.

Se va propaga ipocrizia, liderii politici pozand in familisti, luptatori ai dreptatii si purtatori ai stindardului ortodoxiei aceea fara de cusur in panteonul religiilor mondiale. Aceasta lupta acerba de a readuce vechiul si a mentine populatia intr-o prostie crasa este facilitata si de frica celor ce-i pomeneam putin mai inainte, adica a prostilor si a celor lipsiti de cunoastere.

Previzibila a fost si obligativitatea studiului religiei in clasele ciclului primar dar si intentia de a opri verificarea dosarelor de securitate ale popilor, in special ale celor cu rang inalt in cadrul bisericii, in scopul depistarii turnatorilor. Pe acelasi tipar decurge si decizia Curtii Constitutionale de a opri controlul averilor politicienilor.

Prin urmare, conform dorintelor tinerei generatii de oportunisti -care se inscriu in special in PSD, PC si PNL- si a eternei generatii de traseisti politici PD-L -care considera ca atunci cand partidul nu iti asigura un loc de frunte trebuie sa migrezi la alt partid, ca randuneaua, pe motivul ca esti discriminat- romanii sunt obligati sa actioneze in spirit crestin si sa-i ierte pe cei ce odinioara le masacrau valorile in temnitele comuniste.

Ca o continuare fireasca a acestui rationament, vom avea o societate tinuta pe fundul gropii, o societate laudata in care nu exista fosti securisti sau colaboratori in randul fetelor bisericesti, niciun hot in randul politicienilor care ne-au guvernat si ne guverneaza, un tineret educat in spiritul celor sfinte…ce mai, o societate de-a dreptul perfecta! Nu vi se pare un “deja vu”? Mie sincer da! S-a implinit visul impuscatului…doamnelor si domnilor, suntem in epoca de aur!

Daca suntem insa perfecti, atunci de ce peretii scolilor in care se predau obligatoriu cele sfinte sunt mazgalite cu tot felul de cuvinte si desene obsecene, de ce numarul celor tineri si drogati nu scade ci, din contra, creste, de ce numarul celor ce fura cu legea in mana sau nu, violeaza, agreseaza, abuzeaza creste si el, de ce numarul de copii abandonati la nastere sau omorati de parinti dupa nastere este tot in crestere? Ca o paranteza la cele afirmate anterior, desi campania electorala trebuia sa inceapa(conform legii), candva peste aproximativ doua saptamani, afisele electorale au aparut in urma cu doua saptamani. De ce justitia aia dreapta si ofensata de criticile presedintelui nu a luat nicio masura? Este oare preocupata prea mult sa se imbuibe din bunurile publice si sa cadoriseasca cetateanul roman cu diabet si atac de cord din prea multa dreptate ce face? Cred ca da…

In ultimul timp eu am dezvoltat o aversitate fata de ceea ce inseamna justitie, biserica si popi. Apropo, nu vreau sa inchid acest post fara a lauda doua jurnaliste care isi desfasoara activitatea la ziarul local Monitorul, pentru articolul pe care l-au scris saptamana aceasta. Articolul se numeste “Desi preotii spun ca vinul liturgic este verificat sanitar, lingurita pentru impartasanie poate aduce hepatita B”, iar cele ce au scris acest articol se numesc Andreea Echimescu si Vali Toma. Articolul a fost publicat in data de 15.04.2008.

In urma cu o perioada de timp atinsesem si eu aceasta tema, deci felicitari. Asta ca sa nu mi se mai reproseze ca sunt de partea nu stiu cui…

Jurnalista vertebrata


Responses

ehe…. Orbirea asta data de admiratia exacerbata!

De ce nu pomenesti dumneavoastra si de rolul EXTREM de important al marinarului demagog in conducerea acestei tari care “dictatura cu fata umana”?
Dumneavoastra domnisoara “esti” cumva membru PD-L? Altfel nu se explica acesta orbire. Si aceasta deviere a mult prea celebrei “coloane vertebrale”.
Raspuns: Nu, nu sunt membru PD-L. Stim cu totii ce ar insemna ca un jurnalist sa fie membru al unui partid, oficial. Breasla va sari in capul sau, nu ca ar gresi, ci pentru ca asa cere modelul ipocritului roman. Nu sunt membru PD-L pentru ca am considerat ca greseala pe care o fac cei de la PD-L este sa primeasca traseisti politici care nu vor face decat sa le distruga partidul. Eu nu sunt oarba ci incerc pe cat posibil sa fiu obiectiva. Nu cred ca Basescu este demagog atat timp cat multe dintre afirmatiile si criticile pe care le aduce s-au dovedit a fi adevarate. Cateva exemple: justitie =corupta; contracte facute de Romania sub Nastase si Iliescu=negocieri extrem de proaste pentru Romania si romani; propunerea unei parcari subterane in zona Gara de Nord de catre Basescu de foarte mult timp=impiedicata cu scandal de PSD-isti, birocratie, pierdere de timp, stagnare, trafic sufocat. Propunere Basescu de studiu de fezabilitate, platit si facut de specialisti japonezi in reparatii drumuri=dupa plata studiului de fezabilitate proiectul este blocat de Nastase si ai sai numai pentru faptul ca era vorba de Basescu.
Alt mare exemplu: in asa-zisa politica din Romania nu primeaza interesul nostru. Totul se pare ca inseamna numai o lupta impotriva persoanei care poarta numele de Basescu. Si atat. Ceea ce mie mi-a dat demult de gandit. Si inca ceva, nu stiu cat de membru PD-L sunt eu, dar tu sigur esti PSD-ist sau un simpatizant de seama al acestei formatiuni. Mi-am dat seama de la inceput cand mi-ai vorbit cu atata interes de Rusia…
Si crede-ma, coloana mea este dreapta. Altfel, eram si eu o…Ciutaca…
Dictatura cu fata umana=Iliescu, Nastase. Si de atunci tot o traim. Si nu, nu are legatura cu Basescu. Dovada este, dupa cum spuneam, subtierea treptata a drepturilor presedintelui in Romania, numai pentru ca se numea Basescu. Daca se numea Nastase, atunci i se dadeau multe drepturi.

si fiindca tot nu mi-a aparut inca postul, te intreb, ca un total necunoscator intr-ale blogurilor, de ce postul meu asteapta moderare, iar un post ulterior al altcuiva apare ca si comentariu?
asta poti s-o stergi daca vrei, dar m-ar interesa raspunsul.
Raspuns: pai fa-ti si tu un blog si o sa vezi. Comentariile pe blogul meu sunt moderate. Persoanele care apar rapid au de obicei linkuri la blogurile lor pe blogul meu.

Leave a response

Your response:

Categories