Se pare ca Ecaterina Andronescu nu prea stie ce i se intampla. Declaratiile sale dovedesc, de fapt, ca absolventii scolilor de stat nu sunt cu nimic mai isteti decat cei ce-si termina studiile in invatamantul privat. Nu putem spune ca Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educatiei, Cercetarii si Inovarii (cum ii zice mai nou), ar fi absolvit o facultate privata, prin urmare, conform logicii de fund de gaina beata a poporului roman, Ecaterina asta ar trebui sa fie sprintara la minte.
Prin actiunile sale insa, ministreasa dovedeste contrariul, negandindu-se ca prin declaratiile sale ar putea distruge atat viitorul unor tineri cu valoare cat si al populatiei. In acest sens, va pot da un singur exemplu si anume al absolventilor Facultatii de Drept de la Spiru Haret care, la ora actuala, isi desfasoara activitatea ca avocati. Ganditi-va ca daca diploma lor este anulata, asa cum spune Abramburica, acest lucru determina anularea tuturor rezolutiilor date de ei in procesele pe care le-au instrumentat. Prin urmare, neavand o diploma de licenta valabila, sunt desfiintati ca judecatori iar toate aceste rezolutii sunt nule. Mergand cu rationamentul putin mai departe, tragem concluzia finala ca procesele acestea ar trebui rejudecate.
Doamna Andronescu are , de fapt, o problema. Doamna Andronescu vrea sa iasa in evidenta prin atragerea de bani la bugetul ministerului pe care il conduce si nu stie cum sa o faca, nu stie de unde sa-i ia. Insa in loc sa coboare taxa pe care facultatile de stat o percep pentru scolarizare, taxa care este de trei ori si ceva mai mare ca la Spiru Haret, Androneasca prefera sa jecmaneasca facultatile private si sa doboare psihic absolventii acestora.
Androneasca este sustinuta si de aceea parte a populatiei care nu are studii superioare si care nu doreste, in ruptul capului, sa fie concurata, sa ramana somera pentru ca apare vreunul mai istet prin jur. Mai este sustinuta de jurnalistii care nu au la baza o facultate de profil iar potentiala concurenta facuta de Spiru este mult mai periculoasa decat cea facuta de absolventii de la stat, si de romanii prosti, care nu isi dau seama ca facultatile de stat sunt perimate deoarece nu beneficiaza de baza materiala necesara pregatirii unui student pentru a face fata meseriei pentru care opteaza.
Eu nu am inteles niciodata de ce un student venit de la o facultate privata este privit cu ochi critic iar cel care este absolventul unei facultati de stat este favorizat? Parca nu am trai in Europa. De ce oare un absolvent de facultate privata trebuie sa fie “evaluat” de un sobor de profesori de la o facultate de stat, atat timp cat facultatea privata este recunoscuta pe plan european? De ce nu se intampla acelasi lucru si cu un absolvent al unei facultati de stat? Cu ce imi poate demonstra cineva ca privatul este mai slab ca statul? Oare nu este blamat statul mereu ca mananca bani degeaba? Sa inteleg ca aceasta afirmatie este valabila numai in anumite domenii ?
Un alt aspect, pe care Abramburica ni-l infatiseaza fara a gandi inainte de a vorbi, este acela prin care se acorda cinci ani de zile ragaz pentru ca un absolvent de la Spiru sa isi acrediteze diploma. Si in cinci ani ce va face acest absolvent daca e in campul muncii? Ce va face acel avocat? Va fi dat afara pentru a fi reprimit dupa un an sau doi sau …cinci? Si, mai spune ea, facultatea aleasa nu trebuie sa fie Spiru ci una “acreditata”. Insa tot ea afirma ca Universitatea Spiru Haret din Bucuresti beneficiaza de acreditare pe cand centrele teritoriale nu. Conform acestor declaratii, un absolvent din centrul teritorial poate veni la facultatea “mama” pentru a da examenul de acreditare a diplomei din moment ce acest centru mama este deja acreditat.
Una peste alta, Ecaterina Andronescu, mandra absolventa a unei facultati de stat, demonstreaza pe de o parte ca mitul eficientei facultatii de stat este unul fals si, pe de alta parte, ca mitul eficientei facultatilor facute pe vremea lui Ceausescu este la fel de fals. Vin si reiterez faptul ca nu institutiile dau valoare omului ci omul da valoare institutiilor. Exemplul concret este chiar Ecaterina Andronescu.
Jurnalista vertebrata
0 răspunsuri Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.